Este un cuvânt destul de mic pentru anumite persoane,iar pentru anumiți oameni acest cuvânt înseamnă un Univers în jurul căruia se învârt o grămadă de "planete", de lucruri frumoase, divine, apreciate și lucruri de condamnat.
E ușor să ai înfățișarea unei femei și să trăiești sub numele de "femeie"? Voi ce părere aveți? Aud destul de multe argumente cum că ar fii ușor, cum că noi femeile exagerăm și suntem făcute să ''nimicim'' rasa opusă nouă.
O femeie poate atrage prin simplitate cu un zâmbet larg pe față și cu ochii mari care exprimă cu ușurință iubirea sau durerea pe care o poartă în inimă, care este exteriorizată deseori prin privirea ei caldă sau plină de emoții atunci când te privește fără nici un motiv.
Să fii femeie nu înseamnă să îmbraci haine sexi, să fi mereu provocatoare, să porți mereu tocuri care mai de care doar pentru ați etala picioarele lungi care ar întoarce privirea oricărui bărbat. O femeia atrage prin seriozitatea care nu emană foarte multă vulgaritate, o femeie poate fi sexi și într-o rochie și renumitii tenesi , o femeie poate fi frumoasă și atunci când se străduiește cel mai puțin, un strop de iubire și fericire îi poate schimba chipul ei trist imediat într-un chip care arată copilul din ea, sufletul care este alimentat cu iubirea din jur.
În spatele oricărui bărbat se află o femeie puternică. Femeia mereu va fi mult mai rezervată și își va atinge mai mereu scopurile pe care le are în viață, prin voință, prin faptul că este o ființă puternică. Creștem și învățam multe de la femeile care ne sunt alături încă de când ne-am deschis ochii. O femeie are răbdare dăruind atât de multe omului de lângă ea încât rămâne fără puteri, fără resurse de iubire sau fericire, dar mereu va găsi puterea să se ridice cu zâmbetul pe buze după fiecare eșec întâmpinat. Mereu vor exista persoane care o vor face și mai puternica pe o femeie.
Nu o vei cunoaște niciodată cu adevărat,dar mereu te va lăsa să o descoperi câte puțin.
Astăzi am fost plăcut surprinsă să văd doi bătrânei care emanau atâta iubire. Pot să zic că mi-au făcut ziua mult mai frumoasă și să îmi dau seama că pot fi și eu una dintre persoanele norocoase..Deși acele persoane nu erau împreună , încă din tinerețe și pe parcursul timpului după pierderea celui/celei cu care petrecuseră ani de zile,ei și-au alinat sufletul în prezența altei persoane.
"Niciodată nu este prea tarziu să iubești" este un citat pe care ar trebui să îl reținem pe parcursul trecerii timpului. De mici suntem crescuți cu multe exemple optimiste sau nu tocmai potrivite,dar de cele mai multe ori invatam de la persoanele mai înaintate în vârstă cum sa pretuim sufletul unei persoane.
Sunt norocoasă că sunt înconjurată de oameni care se iubesc,se respecta și nu "aruncă" ce s-a "stricat" așa cum facem noi în zilele noastre, ci au incercat in tinerete sa pastreze ceea ce aveau. Iubesc să văd persoane bătrâne care se simt "tinere" atunci când ies pe stradă la plimbare care se țin de mână la fel ca la prima întâlnire, iubesc să văd că au grijă unul de altul la fel de mult ca acum mulți ani când și-au depus jurămintele că vor fi aproape pe veci, iubesc să știu că pot fi printre persoanele norocoase care ar putea murii ținând persoana iubită de mână, iubesc să văd cum multe persoane au știut și au știut cum să aprecieze sufletul..
....cum se măsoară el? Sau în ce măsură trece el peste ființa noastră...?
Timpul face parte în permanență in viața noastră. El ne face să ne trezim în fiecare dimineață, totodată el trece cu nerușinare pe lângă noi și nu ne dă timp să facem tot ce ne-am dori..tot el, cel care își lasă amprenta asupra trăirilor noastre, peste regrete, peste lucrurile pe care nu am apucat să le facem...
Sufletul este marcat deseori de lucrurile puține pe care le-am făcut sau de lucrurile pe care nu am avut curaj să le facem. Am observat că ne este greu să facem ceva nou, să încercăm să facem ceva pentru noi...Nu suntem deschiși la noi prieteni, la noi schimbări benefice noua...uneori nu renunțăm la ceva ce ne face rău ci acceptăm în continuare ceea ce ni se dă...De ce ne rezumăm numai la puțin? Oare din cauza timpului care de multe ori ne limitează, sau că suntem noi prea lași să încercăm să ne fie bine?....și mereu trăim în trecut și uite așa trece și așa zisul timp....
Trebuie să prețuim mai bine timpul, sufletul și tot ce este mai bine pentru noi să ne dăm noi o șansă și să le dăm și celor din jurul nostru ...nu să fim orgolioși sau să trăim mereu cu impresia că acea persoană are ceva cu noi.
Acum recent am avut o discuție cu o tipă..pe care o știam doar din vedere...mă bucur că am putut vorbi și să ne dăm seama că niciuna nu avea nimic una cu cealată, și să îmi dau seama că este frumos să încerci să cunoști oameni noi.
Timpul trece, rămâne în inimile noastre dar și viitorul sună destul de compromițător..așa că ar fi bine să fim mai buni unii cu alții..timpul trece și nu se mai întoarce.
Uneori pur și simplu încerc să îmi fac o autocaracterizare,să văd cum am evoluat și cum au trecut anii peste mine,și cum și-au așezat amprenta asupra mea. Am momente când privesc în oglindă o persoana necunoscută mie, văd schimbări, văd cum am crescut și cum m-am dezvoltat fizic,cum infatisarea mea nu mai are aspecte copilărești. Nu mai ating lacrimile care obișnuiau să îmi curgă pe obraz din cauza că mă afectau răutățile oamenilor, nu mai văd copilul care era trist pentru că simțea că nu are suficientă iubire,putere,și care credea că nu este capabil să treacă peste anumite piedici ivite în cale...
Această latură nu mai există. Timpul schimbă multe...mai ales sufletul unei persoane,așa cum s-a întâmplat și în cazul meu...din cauza eșecurilor și oamenilor nepotriviți,pe care i-am primit în viața mea,sufletul a suferit multe schimbări,multe "sifonări". Dar ghici ce...toate astea m-au făcut o persoană mult mai puternică,mai încrezătoare în forțele proprii. "Va mulțumesc",vouă celor care ați apărut în viața mea,și ați disparut la fel de repede cum ați și venit,va mulțumesc că m-ați făcut să mă simț o persoană care nu merită foarte multe. Acum mi-am dat seama datorită multor lucruri câte merit,ce merit și pe cine merit. Merit persoane bune care să mă facă să fiu mai bună de cât încerc să fiu și acum,merit persoane care să îmi dea încrederea de care am nevoie merit persoane care sunt altfel decât toți ceilalți.
În timp înveți de ce ai fost lăsat singur atunci când te așteptai mai puțin,înveți că ești un om cu un suflet bun pe care nu ți l-ai descoperit pentru că nu observai lucrurile bune pe care le făceai oamenilor din jurul tău.
Sunt mulțumită de ceea ce sunt...și toți ar trebui să ne iubim pe noi înșine,nu să cerem iubire și respect altora,pana nu vom invata sa ne respectam pe noi.
De foarte mult timp am vrut să ating acest subiect.
Ce este iubirea? Avem o definiție pentru acest cuvânt?Cred că pe zi ce trece suntem din ce în ce mai dependenți de iubirea primită de la cei din jur,de la părinți,prieteni,surori/frați,bunici(în unele cazuri).
Tânjim în fiecare clipă după afecțiune.Când iubești ești într-o lume magică,totul este "roz"în jurul tău și simți că nici o răutate nu te poate doborâ sau lovi din plin. Atunci când în lumea ta "roz"apar și pete de "negru" simți cum inima suferă schimbări radicale,cum se sfâșie și se șifonează de fiecare dată când ești lipsită de iubire. De ce l-aș iubi? E greu să spun de ce,dar aș putea să dau câteva exemple plauzibile. L-aș iubi pentru că aș fi cea mai fericită datorită lui,l-aș iubi pentru că în preajma lui m-aș simți cea mai frumoasă ființă,l-aș iubi atunci când,din când în când,mi-ar arată cât de importantă sunt, pentru că mi-ar arata cât de mult ține la mine.l-aș iubi atunci când m-ar surprinde când m-aș aștepta cel mai puțin. L-aș iubi pentru toate golurile umplute cu afecțiune,afecțiune care ar acoperii durerea lăsată de plecarea anumitor persoane. Aș sta uitându-mă la el și m-aș gândi cât de "goală"m-aș simți fără el.Mi-aș pune zeci de întrebări până mi s-ar "vindeca" frica de neîncredere. L-aș iubi dacă ar fi el, cel care m-ar iubi pe mine.
Cunosc și văd multe persoane care au anumite complexe...de felul cum arată,pentru că au întâlnit mult prea multe persoane care le-au criticat aspectul fizic.
De ce lumea este atât de răutăcioasă și atât de "obiectivă" cu cei din jur? Oare ei,cei care critică,iar și iar,au atins perfecțiunea?
Cred că majoritatea am fost și suntem complexați,pierzând ore în șir în oglindă observandu-ne defectele și totodată ne descurajăm cu fiecare zi ce trece. Hmm...oare facem bine că ascultăm bârfele din jurul nostru? Mai ales atunci când suntem conștienți ca ne fac atât de rău...!?
Societatea este un mediu în care trăim încă de când suntem concepuți. Imediat cum am "ieșit" la lumină au început și răutățile, și totodată invidia.Mereu întreb lumea din jur...de ce mereu ne complicăm existența!Am primit un răspuns care m-a bucurat ,oarecum,care sună astfel" Ca să ne facem remarcați,și pentru a simți că trăim".Această persoană are dreptate,deoarece simtim că trăim atunci când facem cunoștiință și cu răutatea din jur,atunci avem o mie de sentimente de tristețe,te detești chiar și pe tine însuți...dacă am fi plăcuți de toate persoanele..nu am putea face cunostiinta cu nici un astfel de sentiment și nu am ști câte persoane ne sunt alături cu adevărat.
Indiferent cât de slabă/grasă,indiferent de culoare ochilor,de inaltime și de defectele pe care tu le consideri că le detii....Reține!:Ești frumoasă,puternică,deșteaptă.
